Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Misterul vechii biserici

29,355

Articol apărut în Jurnalul Naţional, în 8 iulie 2004.

O monografie a Darabaniului, publicată în anii 1930, susţine că vechea biserică din centrul oraşului ar fi fost realizată după planurile uneia dintre cele mai mari biserici ale creştinătăţii,  Sfânta Sofia din Istanbul. Teoria ridică unele semne de întrebare.

Puţinii turişti care ajung în oraşul în apropierea căruia se agăţă harta în cui au parte de un obiectiv care, potrivit unor surse documentare, ar putea fi unicat în lume şi de o valoare inestimabilă. Când vii cu maşina dinspre Botoşani nu trebuie să rulezi mai mult de un minut ca să ajungi în centrul micului târg. Acolo, pe partea dreaptă a drumului, se înalţă biserica veche a oraşului. Este o construcţie bizantină,  fapt inedit pentru bisericile din nordul Bucovinei, iar legenda care înconjoară locaşul este impresionantă.

CELE DOUĂ BISERICI. Acum câteva zeci de ani, nordicul oraş era plin de locase de cult.  Evreii – cu ale lor, creştinii – cu ale lor.  Astăzi, nu mai există nici o sinagogă în Darabani şi mai sunt doar două biserici.  Localnicii nu le încurcă niciodată: cea din centru, construcţie realizată în secolul al XIX-lea e “biserica veche”,  în timp ce mai încolo, peste şoseaua naţională,  aproape de autogară, se află “biserica nouă”, înălţată imediat după Revoluţie.  Şoseaua naţională împarte şi enoriaşii celor două parohii. Cu “biserica nouă”, lucrurile sunt clare.  În 1989 exista un singur locaş de cult, “biserica veche”. Era în reconsolidare, dar lucrările avansau greu, banii lipseau, iar credincioşii au decis să construiască o nouă biserică. Locul ales a fost un imaş de dincolo de şoseaua naţională, iar lucrările au durat câţiva ani.

MINUNI . Pe lângă forma deosebită şi misterioasă,  Biserica Sfântul Nicolae din Darabani mai ascunde un lucru inedit. Icoana Sfântului Spiridon, situată în apropierea altarului, aduce belşug şi fericire celor care se roagă.  “Este, într-adevăr, o icoană deosebită, este foarte mare şi îl reprezintă pe Sfântul Ierarh Spiridon.   Nu se ştie , dar cel  probabil a fost   de la construcţie în patrimoniului bisericii. Am încercat să aflu  multe despre originea ei , dar nu am găsit nicăieri vreo referire. Enoriaşii mi-au spus  că s-au rugat pentru înţelepciune, pentru iertarea păcatelor, pentru ajutor  la examene şi  alte lucruri bune iar dorinţele le-au fost împlinite”, a spus părintele Dumitru Avirvarei. Dar cel mai important  este faptul că  biserica a fost ctitoria lui Theodor Bals, întemeietorul moşiei Darabani. Construcţia a început în 1834 şi s-a terminat în 1840. O monografie din 1937 a oraşului Darabani lansează o teorie surprinzătoare asupra construirii bisericii. Potrivit autorului Emil Costeanu, avocat doctor în Drept şi fost primar al oraşului, Biserica Sfântul Nicolae ar fi o copie fidelă în miniatură a impunătoarei Biserici Sfânta Sofia, construită în primul mileniu de împăraţii Bizanţului şi devenită moschee după căderea Constantinopolului. “Însuşi Theodor Balş s-a deplasat la Constantinopol, de unde s-a întors cu autorizaţie obţinută personal de la patriarh de a înălţa la Darabani o biserică-replică în miniatură a Sfintei Sofia”, se arată în monografia oraşului. Ipoteza pare a fi susţinută de arhitectonică bisericii. Biserica are trei cupole. Cea mare, de deasupra naosului, are la bază o piramidă octogonală şi formă semisferică. Nu are nici un fel de bare de susţinere, ca şi cupolele de la Sfântă Sofia. Nu există însă nici un document care să certifice sau să infirme această legendă. Arhiva bisericii a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial, când preoţii au decis să o mute la o biserică din Teleorman. Trenul care transporta documentele a fost bombardat, iar întreaga arhivă a fost distrusă. Poate că adevărul despre construirea bisericii – refăcută de mai multe ori, ultima dată în 1989 – nu va ieşi niciodată la iveală.

29,355 Comments

  1. https://man-attestats24.com/

    man-attestats24.com – Аттестат купить окончание – возможность для твоему будущему. В данном портале вы можете просто и оперативно заказать аттестат, нужный для последующего изучения или профессионального роста. Наши консультанты гарантируют высокое качество и секретность услуги. Приобретайте учебный сертификат у нас и проявите другие перспективы для своего карьерного развития и трудоустройства.

    Reply
  2. https://man-attestats24.com/

    https://man-attestats24.com – Сколько купить аттестат – возможность к твоему будущему. На нашем портале вы можете просто и оперативно заказать аттестат, обязательный для последующего получения образования или профессионального роста. Наши консультанты гарантируют высокое качество и конфиденциальность услуги. Покупайте образовательный сертификат у нас и проявите другие варианты для того, чтобы своего карьерного развития и карьеры.

    Reply
  3. man-attestats24.com

    https://man-attestats24.com/ – Купить аттестат о среднем – ключ к вашему будущему. На данном портале все вы сможете просто и быстро купить свидетельство, нужный для последующего изучения или трудоустройства. Наша консультанты гарантируют высокое качество и конфиденциальность услуги. Покупайте учебный аттестат в нашем сервисе и проявите дополнительные возможности для своего образования и карьеры.

    Reply
  4. Larrywaype

    PBN sites
    We will establish a web of PBN sites!

    Advantages of our privately-owned blog network:

    We carry out everything so google doesn’t realize that this A self-owned blog network!!!

    1- We acquire domains from various registrars

    2- The principal site is hosted on a VPS hosting (Virtual Private Server is high-speed hosting)

    3- The rest of the sites are on different hostings

    4- We allocate a unique Google profile to each site with verification in Search Console.

    5- We develop websites on WP, we don’t utilise plugins with the help of which malware penetrate and through which pages on your websites are generated.

    6- We do not reiterate templates and utilise only unique text and pictures

    We refrain from work with website design; the client, if desired, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  5. Larrywaype

    PBN sites
    We shall create a network of privately-owned blog network sites!

    Benefits of our private blog network:

    We carry out everything SO THAT GOOGLE doesn’t realize THAT THIS IS A PBN network!!!

    1- We purchase web domains from distinct registrars

    2- The principal site is hosted on a VPS server (VPS is fast hosting)

    3- Other sites are on different hostings

    4- We allocate a separate Google profile to each site with verification in Google Search Console.

    5- We make websites on WordPress, we do not use plugins with assistance from which malware penetrate and through which pages on your websites are created.

    6- We don’t reproduce templates and utilize only unique text and pictures

    We never work with website design; the client, if wished, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  6. Larrywaype

    PBN sites
    We establish a web of private blog network sites!

    Pros of our self-owned blog network:

    We execute everything so google DOES NOT comprehend THAT this A self-owned blog network!!!

    1- We acquire domains from separate registrars

    2- The leading site is hosted on a VPS hosting (VPS is rapid hosting)

    3- Additional sites are on separate hostings

    4- We designate a unique Google profile to each site with confirmation in Search Console.

    5- We make websites on WordPress, we don’t employ plugins with assistance from which malware penetrate and through which pages on your websites are created.

    6- We do not reiterate templates and utilize only exclusive text and pictures

    We do not work with website design; the client, if wanted, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  7. https://man-attestats24.com/

    https://man-attestats24.com/ – Где купить аттестат – ключ для твоему будущему. На данном сервисе вы можете легко и оперативно заказать свидетельство, обязательный для последующего изучения или профессионального роста. Наши эксперты гарантируют качество и конфиденциальность услуги. Приобретайте образовательный сертификат в нашем сервисе и откройте другие возможности для того, чтобы вашего образования и карьеры.

    Reply
  8. Larrywaype

    PBN sites
    We will build a network of PBN sites!

    Pros of our PBN network:

    We execute everything so google DOES NOT comprehend that THIS IS A PBN network!!!

    1- We buy web domains from distinct registrars

    2- The principal site is hosted on a VPS hosting (Virtual Private Server is rapid hosting)

    3- Other sites are on various hostings

    4- We assign a distinct Google account to each site with verification in Search Console.

    5- We design websites on WordPress, we don’t utilise plugins with aided by which Trojans penetrate and through which pages on your websites are produced.

    6- We never reproduce templates and utilise only exclusive text and pictures

    We don’t work with website design; the client, if wished, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  9. man-attestats24.com

    https://man-attestats24.com/ – Купить аттестат в москве – путь к твоему перспективам. В нашем портале вы можете легко и оперативно купить аттестат, обязательный для последующего получения образования или трудоустройства. Наша специалисты гарантируют качество и конфиденциальность предоставления услуг. Покупайте школьный сертификат здесь и проявите новые варианты для вашего образования и карьеры.

    Reply
  10. lose money

    I strongly recommend to avoid this site. My own encounter with it has been only frustration along with doubts about deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or alternatively, find a trustworthy platform for your needs.

    Reply
  11. WlassofOneretub

    In the expanse of the digital realm, Search Engine Optimization emerges as the linchpin that anchors businesses to visibility and relevance. It is both art and science of positioning websites prominently within search engine results, acting as a bridge that connects brands with their intended audience. Through a mix of search term research, superior content creation, and technical site optimization, SEO strategies ensure that a website’s message resonates with both the search engine algorithms and human users. By always adapting to the evolving parameters set by search engines like Bing, effective SEO translates to boosted organic traffic, heightened brand awareness, and, in the end, sustained business growth.

    Moreover, the beauty of SEO resides in its organic nature, focusing on providing true value to users rather than resorting to paid shortcuts. When executed effectively, it builds a base of trust and authority for websites, making them the go-to sources within their particular niches. Beyond mere rankings, it’s about crafting user experiences that are smooth and informative, fostering lasting relationships with visitors. In an age where information is at everyone’s fingertips, SEO ensures that the right message reaches the right audience at the optimal moment, solidifying a brand’s position in the online landscape.

    Telgrm: @xrumers
    https://XRumer.cc/
    Skype: XRumer.pro

    Reply
  12. lose money

    I highly advise to avoid this site. My personal experience with it was nothing but dismay along with doubts about fraudulent activities. Be extremely cautious, or better yet, look for a trustworthy site for your needs.

    Reply

So, what do you think ?