Dacă familia Balș numai într-un interval de vreo 70 de ani a înzestrat Darabanii cu așezăminte ce fac cinste puținelor localități din ținut, e ușor de presupus ce ar fi însemnat Darabanii dacă Theodor Balș și urmașii săi ar fi apărut mai devreme și ar fi plecat mai târziu.
Din însemnările avocatului dărăbănean Emil Costeanu, 1937
Scurta poveste a Bălșeștilor la Darabani a început în 1824, când Theodor, pe atunci mare logofăt al Moldovei, decide înființarea unui târg pe moșia familiei sale din Darabani și construcția unui conac în localitate. Câteva decenii mai târziu scrierile vremii vorbeau despre un târg al Darabanilor care rivaliza ca mărime cu cel al Brăilei, fiind un nod negustoresc important și o comunitate în plină dezvoltare. Au trecut de-atunci aproape două secole, iar Bălșeștii nu mai sunt demult pe aici. Ne-au rămas așezămintele lor, neegalate încă în termeni de importanță și frumusețe, precum și amintirea unor conducători ai Moldovei care s-au stabilit cândva la Darabani.
Theodor Balș la Darabani
Moșia Darabanilor se afla deja în proprietatea Bălșeștilor de trei generații când Theodor Balș a hotărât să investească mai mult în regiune. Prin achiziții succesive, Theodor C. Balș a dublat întinderea de teren a moșiei, față de cea moștenită de la tatăl său Constantin, apoi a decis începerea construcției conacului și a bisericii din localitate. A cerut și primit de la domnitorul Mihail Sturdza hrisovul de transformare a așezării în târg și a facilitat dezvoltarea comerțului în regiune, prin oferirea de înlesniri economice comercianților.
Printre realizările lui Theodor Balș la Darabani:
- 1824-1834: Construcția conacului Balș, care avea să devină, după plecarea Bălșeștilor din Darabani, sediul primăriei și al judecătoriei, iar – în prezent – al bibliotecii locale;
- 1834-1840: Construcția bisericii Sf. Nicolae din Darabani, după planul catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol. În 1955 biserica a fost declarată monument istoric;
- 1837: Obținerea, prin Hrisovul Gospod Nr. 28 din 21 iunie 1837, a statutului de târg pentru Darabani, eveniment care avea să schimbe în bine pentru totdeauna soarta așezării;
- 1838-1839: Promulgarea „Învoielii” prin care Theodor Balș oferea înlesniri economice atrăgătoare comercianților români și evrei care alegeau să se stabilească pe moșia sa. „Învoiala” a adus mari beneficii pe termen scurt târgului, dar s-a transformat, după expirarea ei, în cauza unora dintre cele mai mari neajunsuri ale localității: blocaj economic și social, lupte politice între români și evrei, ba chiar o ceartă „oficială”, de mare anvergură, purtată în instanță de către cele două etnii;
- 1841: Înființarea la Darabani, tot cu acordul și ajutorul domnitorului Mihail Sturdza, a primei școli sătești de stat din țara Moldovei;
- 1850-1860: Pietruirea Uliței Principale și aducerea telegrafului la Darabani.
Citește și:
Partea I: Întemeietorul
Partea a II-a: Viața de familie
Partea a III-a: Portretul
Partea a IV-a: Moștenirea
психолог россии w-495.ru
Thanks again for the blog post.Really looking forward to read more. Cool.
Appreciate you sharing, great blog.Really thank you! Keep writing.
Appreciate you sharing, great article post.Thanks Again. Great.
Really enjoyed this blog post. Great.
drug lisinopril
lisinopril tabs 88mg
We stumbled over here coming from a different web page
and thought I should check things out. I like what I see so now i’m
following you. Look forward to checking out your web page yet again.
chronometer watches
Understanding COSC Certification and Its Importance in Horology
COSC Certification and its Stringent Criteria
Controle Officiel Suisse des Chronometres, or the Official Swiss Chronometer Testing Agency, is the official Switzerland testing agency that verifies the accuracy and precision of timepieces. COSC validation is a symbol of quality craftsmanship and dependability in chronometry. Not all watch brands follow COSC certification, such as Hublot, which instead adheres to its own demanding standards with mechanisms like the UNICO, attaining equivalent precision.
The Art of Exact Chronometry
The core system of a mechanical watch involves the spring, which supplies energy as it unwinds. This system, however, can be prone to external factors that may impact its accuracy. COSC-validated mechanisms undergo rigorous testing—over 15 days in various circumstances (five positions, 3 temperatures)—to ensure their resilience and reliability. The tests evaluate:
Mean daily rate accuracy between -4 and +6 seconds.
Mean variation, maximum variation rates, and impacts of thermal variations.
Why COSC Accreditation Matters
For watch aficionados and connoisseurs, a COSC-certified timepiece isn’t just a piece of tech but a demonstration to enduring excellence and precision. It signifies a timepiece that:
Provides outstanding reliability and accuracy.
Offers assurance of superiority across the complete design of the watch.
Is apt to hold its worth more effectively, making it a sound choice.
Famous Timepiece Brands
Several famous brands prioritize COSC certification for their watches, including Rolex, Omega, Breitling, and Longines, among others. Longines, for instance, offers collections like the Archive and Spirit, which showcase COSC-certified mechanisms equipped with innovative substances like silicon balance suspensions to boost durability and efficiency.
Historic Background and the Development of Timepieces
The notion of the timepiece dates back to the need for precise chronometry for navigation at sea, highlighted by John Harrison’s work in the 18th century. Since the formal establishment of COSC in 1973, the validation has become a benchmark for assessing the precision of luxury timepieces, sustaining a tradition of excellence in horology.
Conclusion
Owning a COSC-certified watch is more than an visual selection; it’s a commitment to excellence and accuracy. For those appreciating precision above all, the COSC validation provides peacefulness of mind, ensuring that each validated timepiece will function dependably under various conditions. Whether for personal contentment or as an investment, COSC-accredited timepieces stand out in the world of watchmaking, carrying on a tradition of meticulous timekeeping.
tadalafil canada generic
price of synthroid
generic metformin prescription canada
2000 mg valtrex daily
Very good blog.Thanks Again. Awesome.
buy zithromax no prescription
Thanks for sharing, this is a fantastic post.Really looking forward to read more. Want more.
Very neat blog. Will read on…
I value the blog.Really looking forward to read more. Really Cool.
Today, I went to the beach front with my children. I found a sea shell and gave it to my 4 year old daughter and said “You can hear the ocean if you put this to your ear.” She placed the shell to her ear and screamed. There was a hermit crab inside and it pinched her ear. She never wants to go back! LoL I know this is totally off topic but I had to tell someone!
секс куклы доллс
mail order pharmacy no prescription
zestril 10
canadian discount pharmacy
synthroid brand coupon
international pharmacy no prescription
valtrex 550 mg
children porn and google porn vipmaltepeescort.com
buy lisinopril 20 mg online
azithromycin 500mg tablets price in india
prednisone 10 tablet
trusted online pharmacy
synthroid tablets 100 mcg
I really enjoy the article.Really looking forward to read more. Want more.
Major thankies for the post.Really looking forward to read more. Will read on…
Muchos Gracias for your article post.Much thanks again. Cool.
valtrex non prescription
wow, awesome post.Much thanks again. Much obliged.
lisinopril 10 mg tablet price
lipinpril
synthroid 150 cost
prinivil 40 mg
It is actually a nice and helpful piece of information. I am glad that you simply shared this helpful information with us. Please keep us informed like this. Thanks for sharing.
buy valtrex in mexico
tadalafil 2.5 mg india
prinivil brand name
cheapest on line valtrex without a prescription
valtrex script
prinivil 2.5 mg
garilla casino
https://t.me/garillacasinoo
pharmacy
bmipas.com
実用性が高く、具体的な情報に満ちた素晴らしい内容でした。