Dacă familia Balș numai într-un interval de vreo 70 de ani a înzestrat Darabanii cu așezăminte ce fac cinste puținelor localități din ținut, e ușor de presupus ce ar fi însemnat Darabanii dacă Theodor Balș și urmașii săi ar fi apărut mai devreme și ar fi plecat mai târziu.
Din însemnările avocatului dărăbănean Emil Costeanu, 1937
Scurta poveste a Bălșeștilor la Darabani a început în 1824, când Theodor, pe atunci mare logofăt al Moldovei, decide înființarea unui târg pe moșia familiei sale din Darabani și construcția unui conac în localitate. Câteva decenii mai târziu scrierile vremii vorbeau despre un târg al Darabanilor care rivaliza ca mărime cu cel al Brăilei, fiind un nod negustoresc important și o comunitate în plină dezvoltare. Au trecut de-atunci aproape două secole, iar Bălșeștii nu mai sunt demult pe aici. Ne-au rămas așezămintele lor, neegalate încă în termeni de importanță și frumusețe, precum și amintirea unor conducători ai Moldovei care s-au stabilit cândva la Darabani.
Theodor Balș la Darabani
Moșia Darabanilor se afla deja în proprietatea Bălșeștilor de trei generații când Theodor Balș a hotărât să investească mai mult în regiune. Prin achiziții succesive, Theodor C. Balș a dublat întinderea de teren a moșiei, față de cea moștenită de la tatăl său Constantin, apoi a decis începerea construcției conacului și a bisericii din localitate. A cerut și primit de la domnitorul Mihail Sturdza hrisovul de transformare a așezării în târg și a facilitat dezvoltarea comerțului în regiune, prin oferirea de înlesniri economice comercianților.
Printre realizările lui Theodor Balș la Darabani:
- 1824-1834: Construcția conacului Balș, care avea să devină, după plecarea Bălșeștilor din Darabani, sediul primăriei și al judecătoriei, iar – în prezent – al bibliotecii locale;
- 1834-1840: Construcția bisericii Sf. Nicolae din Darabani, după planul catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol. În 1955 biserica a fost declarată monument istoric;
- 1837: Obținerea, prin Hrisovul Gospod Nr. 28 din 21 iunie 1837, a statutului de târg pentru Darabani, eveniment care avea să schimbe în bine pentru totdeauna soarta așezării;
- 1838-1839: Promulgarea „Învoielii” prin care Theodor Balș oferea înlesniri economice atrăgătoare comercianților români și evrei care alegeau să se stabilească pe moșia sa. „Învoiala” a adus mari beneficii pe termen scurt târgului, dar s-a transformat, după expirarea ei, în cauza unora dintre cele mai mari neajunsuri ale localității: blocaj economic și social, lupte politice între români și evrei, ba chiar o ceartă „oficială”, de mare anvergură, purtată în instanță de către cele două etnii;
- 1841: Înființarea la Darabani, tot cu acordul și ajutorul domnitorului Mihail Sturdza, a primei școli sătești de stat din țara Moldovei;
- 1850-1860: Pietruirea Uliței Principale și aducerea telegrafului la Darabani.
Citește și:
Partea I: Întemeietorul
Partea a II-a: Viața de familie
Partea a III-a: Portretul
Partea a IV-a: Moștenirea
Thanks again for the article post.Really looking forward to read more. Really Great.
Thanks for the article post. Really Great.
Really enjoyed this blog. Will read on…
Say, you got a nice article post.Really thank you! Fantastic.
3000mg prednisone
synthroid 100 mg
tadalafil brand name
where can i buy zithromax uk
gold pharmacy online
Fascinating blog! Is your theme custom made or did you download it from somewhere? A theme like yours with a few simple adjustements would really make my blog shine. Please let me know where you got your theme. Appreciate it
glucophage purchase online
Really enjoyed this blog post. Will read on…
Thank you for your blog article.Much thanks again. Really Great.
Enjoyed every bit of your blog.Thanks Again. Keep writing.
synthroid lowest price
lisinopril 40 mg tablet price
tadalafil india 20mg
drug metformin
where to buy metformin 850 mg
lisinopril 5mg prices
zestril 5 mg tablet
synthroid 0.50
線上賭場
sandyterrace.com
Fang Jifan은 호랑이와 같은 왕과 함께하는 것에 대해 깊은 이해를 가지고 있기 때문에 “모르겠습니다”라고 말할 수밖에 없습니다.
children porn and google porn vipmaltepeescort.com
prednisone 20 mg buy online
cost of lisinopril 10 mg
Thanks a lot for the article.Thanks Again. Keep writing.
Thank you ever so for you blog article.Really looking forward to read more. Keep writing.
Major thanks for the article. Want more.
order tadalafil 20mg
Thanks a lot for the blog post.Really thank you! Really Great.
cost of synthroid brand name
prednisone 40
azithromycin medication
Understanding COSC Certification and Its Importance in Horology
COSC Validation and its Stringent Criteria
COSC, or the Controle Officiel Suisse des Chronometres, is the authorized Switzerland testing agency that certifies the precision and precision of timepieces. COSC certification is a mark of excellent craftsmanship and dependability in chronometry. Not all timepiece brands seek COSC validation, such as Hublot, which instead follows to its own strict criteria with movements like the UNICO calibre, achieving similar accuracy.
The Science of Precision Chronometry
The central system of a mechanical watch involves the mainspring, which delivers power as it unwinds. This mechanism, however, can be vulnerable to external factors that may affect its accuracy. COSC-accredited mechanisms undergo rigorous testing—over 15 days in various conditions (five positions, 3 temperatures)—to ensure their durability and dependability. The tests evaluate:
Mean daily rate accuracy between -4 and +6 secs.
Mean variation, peak variation levels, and impacts of temperature variations.
Why COSC Validation Is Important
For timepiece enthusiasts and connoisseurs, a COSC-certified watch isn’t just a item of tech but a testament to lasting quality and precision. It signifies a timepiece that:
Provides excellent reliability and precision.
Offers confidence of quality across the whole design of the watch.
Is likely to maintain its value more effectively, making it a wise investment.
Popular Timepiece Manufacturers
Several well-known brands prioritize COSC accreditation for their watches, including Rolex, Omega, Breitling, and Longines, among others. Longines, for instance, provides collections like the Archive and Spirit, which feature COSC-accredited movements equipped with innovative materials like silicone balance suspensions to improve resilience and performance.
Historic Context and the Development of Timepieces
The concept of the chronometer originates back to the requirement for precise chronometry for navigation at sea, highlighted by John Harrison’s work in the eighteenth cent. Since the formal foundation of Controle Officiel Suisse des Chronometres in 1973, the accreditation has become a yardstick for evaluating the precision of luxury watches, maintaining a legacy of superiority in horology.
Conclusion
Owning a COSC-validated watch is more than an visual choice; it’s a dedication to excellence and accuracy. For those valuing accuracy above all, the COSC validation provides peace of mind, ensuring that each accredited watch will operate reliably under various conditions. Whether for individual contentment or as an investment, COSC-certified timepieces stand out in the world of watchmaking, maintaining on a tradition of precise chronometry.
tadalafil online in india
It’s exhausting to find knowledgeable folks on this matter, but you sound like you realize what you’re talking about! Thanks
synthroid 400 mg
buy tadalafil 5 mg from india
pharmacy website india
us pharmacy prices for cialis
zestril medication
valtrex 1000 mg daily
garilla казино
garilla казино
best online pharmacy for viagra
valtrex 500 mg generic
canadian pharmacy online cialis
happy family canadian pharmacy
buy valtrex online mexico