Înainte de 1989 autoritățile locale din Darabani se străduiau să-i convingă pe mai marii țării de utilitatea câtorva proiecte majore de investiții la Darabani. Câteva dintre ele chiar au primit girul Bucureștiului, în timp ce altele s-au ales numai cu acorduri de principiu și cu amânări repetate, pe fondul situației economice tot mai proaste prin care trecea țara.
Drumul de fier
În 1989 construcția liniei ferate ajunsese deja la Săveni, eveniment privit cu oarecare gelozie de către dărăbănenii nerăbdători să vadă calea ferată la ei acasă. Construcția drumului de fier din nordul țării a continuat apoi către Drăgușeni și Mileanca, unde se finalizase deja terasamentul până în toamna lui 1989. Urma amenajarea liniilor ferate propriu-zise și construirea a mai puțin de 10 kilometri de cale ferată până la Darabani. Gara de la Darabani urma să fie amplasată în zona fostului Obor (actuala fabrică Sagrod, de prelucrare a cărnii). După Revoluție însă proiectul căii ferate a fost oprit, iar gara de la Săveni (foto) a fost închisă (1992).
Revoluția industrială
La alți 10 kilometri distanță de Darabani a fost descoperit în anii ’80 cel mai mare zăcământ de gips din România și al patrulea ca mărime din Europa. Geologii l-au convins pe Ceaușescu să investească 80 de milioane de dolari la Ivancăuți, în industria de exploatare şi prelucrare a zăcământului de gips. Decretul prezidenţial semnat la 1 decembrie 1989 prevedea începerea lucrărilor de construcție a unor combinate industriale în nordul judeţului în chiar anul următor. Probabil că investiția ar fi schimbat definitiv viața Darabaniului, dar e greu de spus dacă această industrializare ar fi fost cu adevărat benefică sau nu. Cert e că unora dintre dărăbănenii contemporani cu evenimentul nu le pare prea rău că proiectul industrial a fost anulat: răsuflă ușurați la gândul că pot în continuare respira aer curat la Darabani.
Orașul verde
Înainte de 1989 autoritățile plănuiau să schimbe fața orașului. Visul tuturor primarilor de la finalul secolului trecut a fost construirea unui ștrand pe valea Rătușanu (actuala alee Theodor Balș), așa că proiectul a fost mereu inclus în planurile mandatelor electorale. Înainte de Revoluție s-a ajuns chiar la aprobarea Planului Urbanistic General al orașului, care cuprindea, pe lângă proiectul de agrement de la Rătușanu, și alte amenajări vaste de zone verzi, noi clădiri de interes public și ansambluri de locuințe care urmau să completeze cele două cartiere de blocuri ale orașului.
Noi edificii de cultură și sport
Tot în centru urma să se construiască o clădire impunătoare, noua Casă de Cultură. Ridicarea acestui ateneu a fost principalul angajament al primarilor din ’70 încoace, niciunul nereușind însă mare lucru în acest sens. La începutul anilor ’80 primăria a primit autorizația de începere a lucrărilor: Casa de Cultură Darabani, care avea să se numească oficial „Clubul muncitoresc”, urma să găzduiască, printre altele, o sală de spectacole cu 500 de locuri. Lucrările au început câțiva ani mai târziu, dar nu au fost finalizate nici până astăzi.
Tot 500 de locuri, în tribune de această dată, urma să aibă și noul stadion al orașului. Proiectul, semnat chiar în 1989 de un arhitect sucevean, cuprindea o bază de sport modernă dotată cu vestiare, dușuri și gradene. Noul stadion urma să aibă un gazon perfromant, cu drenaj, iar primăria intenționa să înceapă lucrările în 1990.
Regrete?
E greu de spus dacă aceste proiecte ar fi fost cu adevărat puse în practică dacă Revoluția nu ar fi avut loc. Datoria externă apăsase greu pe umerii guvernului comunist, care probabil și-ar fi continuat politica de reducere a cheltuielilor și de limitare a investițiilor. De altfel, înainte să învinovățim Revoluția pentru lipsurile infrastructurii dărăbănene, e bine să ne amintim și de proiectele recente menite să schimbe fața orașului, dar care au fost și ele amânate mereu.
Unul dintre laitmotivele anilor ’90 la Darabani a fost asfaltarea străzilor. Cei 2 kilometri de asfalt care au apărut în ultimii 20 de ani sunt puțini în comparație cu cei din visele dărăbănenilor sau din planurile administrațiilor locale de după Revoluție. În mai multe rânduri s-a vorbit despre atragerea de noi instituții bancare la Darabani, care ar fi urmat să cumpere clădiri publice sau private din centrul orașului (între care și clădirea vechii Poște), însă băncile se lasă încă așteptate. La mijlocul anilor ’90 oficialii orașului primiseră toate aprobările necesare pentru extinderea rețelei de gaz metan la Darabani. Proiectul a fost însă tărăgănat și, mai apoi, anulat din cauza mutării centralei companiei energetice de la Mediaș la București.
După 50 de ani agitați, petrecuți egal de o parte și de alta a Revoluției, clădirea Casei de Cultură, care și-a schimbat între timp stăpânul, stă și astăzi neterminată. Un schelet trist, dar – să recunoaștem – promițător, ne privește în fiecare zi din centrul orașului, vrând parcă să ne facă pe toți să înțelegem ce am putea fi.
Brilliantly crafted. I’m in awe of the writer’s ability to convey so much in so little.
Really informative blog article.Really looking forward to read more.
Looking forward to reading more. Great blog. Great.
The author’s perspective offers fresh insights, making this post truly engaging.
Muchos Gracias for your blog article. Fantastic.
I resonate with the author’s viewpoint, well-articulated and thought-provoking.
Thank you for addressing such an important topic in this post Your words are powerful and have the potential to make a real difference in the world
Power is important in a business relationship because it affects the balance and dynamics of the interaction. Power can create opportunities or challenges,
depending on how it is distributed and exercised.
The best site about Power business relationship
I appreciate you sharing this article post.Really looking forward to read more. Want more.
I truly appreciate this blog article.Thanks Again. Cool.
Very neat article.Much thanks again. Will read on…
I think this is a real great blog. Want more.
I really liked your article post.Really looking forward to read more. Awesome.
Thanks-a-mundo for the blog post.Much thanks again. Will read on…
Hey, thanks for the blog post.Much thanks again. Keep writing.
Thanks so much for the post. Much obliged.
Say, you got a nice article.Really looking forward to read more. Cool.
Looking forward to reading more. Great article.Really thank you! Great.
I think this is a real great blog.Much thanks again. Cool.
Appreciate you sharing, great post.Much thanks again. Fantastic.
anal sikis siteleri tthighereduhryyy.pxokw1M83zT
}{Haircare products which offer moisturizer are the best to use on hair which goes frizzy on a humid day. The moisture acts as a protective barrier over the cuticle and can keep your hair looking sleek. Avoid the ingredients wheat or rice that are found in many volumizing products.
porno siteleri vvsetohimalxxvc.xjaCNxEEj7pf
MetaNail is a topical formulation combining 20 organic and essential nutrients to repair, rejuvenate, and improve nail health. It can fight fungus and brittle or cracked nails. The serum is easy to apply and safer than most oral and topical nail products.
Really appreciate you sharing this blog.Much thanks again. Fantastic.
seksi siteler eyeconartxx.HDSUL7wQZZrI
eski rahatiniz olmayacak 250tldenemebonusuxx.qrQcSeSKCwuu
porno izle footballxx.rm58q3Y4dsZv
Thanks for sharing, this is a fantastic blog post.Really thank you! Much obliged.
My website: анал красивых дам
A lot of blog writers nowadays yet just a few have blog posts worth spending time on reviewing.
My website: порно глубокие глотки
Im grateful for the blog.Much thanks again.
This site definitely has all of the information I needed about this subject
My website: учитель и студентка
Sugar Defender orchestrates a reduction in blood sugar levels through multifaceted pathways. Its initial impact revolves around enhancing insulin sensitivity, optimizing the body’s efficient use of insulin, ultimately leading to a decrease in blood sugar levels. This proactive strategy works to prevent the storage of glucose as fat, mitigating the risk of developing type 2 diabetes.
Very good post.Really looking forward to read more. Great.
My website: русское домашнее порно мастурбация
Respect to post author, some fantastic information
My website: секс фемдом
As a Newbie, I am continuously exploring online for articles that can be of assistance to me.
My website: Жена сосёт
Wohh precisely what I was searching for, regards for putting up.
My website: русское порно с рыжими девушками
Fluxactive Complete is the ultimate solution for men looking to support their prostate and bladder health.
Red Boost is an all-natural dietary supplement that boosts the body’s hormonal levels, blood flow, and supply of oxygen and nutrients.
Alpilean is a natural dietary formula that has been proven to provide multiple health benefits. In order to experience these benefits, it is important to follow the recommended usage instructions. Unlike other supplements, Alpilean delivers on its promises and delivers results.
Thanks-a-mundo for the post.Really thank you! Awesome.
My website: кончают в рот видео
Your writing is so refreshing and authentic It’s like having a conversation with a good friend Thank you for opening up and sharing your heart with us
Major thanks for the article post. Much thanks again.
My website: русский секс втроем
Your posts always provide me with a new perspective and encourage me to look at things differently Thank you for broadening my horizons
Wohh precisely what I was searching for, regards for putting up.
My website: лесби дилдо
Психолог онлайн
Definitely, what a great blog and revealing posts, I definitely will bookmark your site. Best Regards!
My website: порно со студентами
Does Vladimir Putin Speak English Joseph Stalin. Tucker X.
Wow, great blog article.Really thank you! Really Great.
Prostadine is a revolutionary new prostate support supplement designed to protect, restore, and enhance male prostate health.