Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Istoria iudaismului la Darabani

1,225

Logofătul Theodor Balș, proprietarul moșiei, a obținut hrisovul de întemeiere a târgului Darabani în 1837, de la domnitorul Mihai Sturza. La întemeierea așezării au luat parte, se pare, patruzeci de familii de evrei.

Doi ani mai târziu, în 1839, Theodor Balș propune evreilor „Învoiala”, un set de legi de natură să favorizeze economic populația minoritară a târgului. „Învoiala” atrage mulți evrei din ținuturile basarabene, care se stabilesc la Darabani, consolidând astfel o comunitate evreiască ce avea să devină decisivă în dezvoltarea comerțului și economiei locale.

„Învoiala” oferea comercianților evrei „loc pentru spital, școală și mormânturi”, precum și diverse facilități economice. Între ele se număra și dreptul, garantat pentru 25 de ani, al evreilor de a locui gratuit și de a face comerț în casele din centrul orașului, construite de către logofătul Balș.

De-a lungul vremii la Darabani au existat opt sinagogi, dintre care șase simultan, în timp ce în târg existau numai două biserici ortodoxe. Cele șase sinagogi care au funcționat vreme de o sută de ani în Darabani erau:

  • Sinagoga de paie (Di ștroiene șil) – întemeiată în 1853;
  • Sinagoga mare (Di grose șil) – prefăcută din clădirea vechiului ratoș (han), nucleul târgului. A fost rezidită după incendiul din 1876;
  • Sinagoga rusească (Di risișe șil) – probabil a evreilor veniți de peste Prut (1853), refăcută în 1880;
  • Sinagoga croitorilor (Di șnaderișe șil) – întemeiată în 1853 și refăcută în 1880;
  • Sinagoga Ram – întemeiată în 1875, în urma unor certuri între locuitorii orașului;
  • Sinagoga harabagiilor (1883).

Vechiul cimitir evreiesc a fost folosit de la înființarea târgului, în 1838, și până în 1883, după care un al doilea a fost dat în folosință. Ambele pot fi astăzi vizitate în Darabani, constituind veritabile incursiuni în istorie.

[nggallery id=9 template=galleryview]

[nggallery id=10 template=galleryview]

În 1874 în târg erau 40 de crâșmari evrei. Apoi s-au ivit și evrei muncitori de pământ, ca în anul 1883 peste 100 de meșteșugari evrei să fie înregistrați în Darabani: croitori, cizmari, cojocari, stoleri, măcelari, harbagii, hamali. Copiii evrei frecventau 20 de școli profesionale (heider) și o Talmud Tora pentru copii. Târgoveții mai înstăriți tocmeau pentru copiii lor un învățător particular.

În acele vremuri (sfârșitul secolului al XIX-lea) venitul comunității evreiești era de 700 de galbeni pe an. Din acești bani comunitatea întreținea un rabin, trei hahami (persoane însărcinate cu tăierea rituală a vitelor și a păsărilor la mozaici), dar și un azil pentru oamenii săraci sau infirmi.

În 1853 a fost înființată la Darabani o Baie, refăcută apoi în 1879. Din veniturile acestei băi se plătea pe atunci salariul rabinului.

După ce George Cimara, ginerele logofătului Balș, a devenit proprietarul moșiei Darabanilor, s-a creat o stare conflictuală între acesta și comunitatea evreiască. Evreii refuzaseră ani la rând să-și achite datoriile (taxele și chiriile) față de proprietarul moșiei, sub pretextul că și-ar fi câștigat între timp dreptul de proprietate asupra clădirilor și terenurilor în care își desfășurau activitățile, deși acestea le fuseseră acordate cu titlu gratuit doar pentru 25 de ani, începând cu 1839. Un incident banal între un țăran român și un evreu a declanșat conflictul de proporții dezbătut în cel mai mare proces din istoria justiției românești de până la 1878.  Procesul, care a suscitat interesul presei românești și internaționale ale vremii și în care au fost implicate mari personalități ale baroului românesc, între care și Titu Maiorescu în calitate de apărător al evreilor, s-a încheiat cu o hotărâre favorabilă românilor.

După 1900 evreii au fost tot mai implicați în viața economică a târgului, dezvoltând aici mai ales activități negustorești. Mai toți aveau magazine bine aprovizionate de conaționalii lor din vest. În primăvara anului 1907, în timpul răscoalei, evreii au fost deosebit de activi în alertarea autorităților centrale pentru că multe din afacerile lor erau pe atunci puse în pericol de răsculați. Apoi, până la mijlocul secolului XX, populația evreiască a continuat să fie extrem de numeroasă, ocupând zonele centrale ale orașului.

Prima publicație tipărită vreodată la Darabani, Haschachar, a fost editată în 1931 de Schmil Weinstein Boiangiu, un viitor scriitor proletcultist de succes în București, unde avea să semneze cu numele A. Ebion. Haschachar era o publicație preponderent culturală care se adresa îndeosebi comunității evreiești din Darabani.

În timpul celui de al doilea război mondial, peste 10.000 de evrei din județul Dorohoi (din care și Darabaniul făcea parte) au fost afectați de pogrom. Conform însemnărilor vremii, 10.638 de evrei din județul Dorohoi au fost deportați în Transnistria în 1941, doar 6.430 întorcându-se din exil în 1943.

După instaurarea comunismului în 1945 a început exodul evreilor către noul lor stat, Israel. Au lăsat în urmă șase sinagogi funcționale, dotate cu cărți și obiecte de cult, și cele două cimitire care pot fi și astăzi vizitate.

Ultimii doi supraviețuitori din numeroasa comunitate evreiască de odinioară, Mois Tălmaciu și Aizic, își câștigau existența din mici activități comerciale. Mois tranzacționa piei de miel, iar Aizic era cantaragiul neoficial al pieței orașului. Amândoi s-au stins după 1980, iar mormintele lor sunt găzduite de noul cimitir evreiesc (cel de lângă stupină).

Astăzi niciun evreu nu mai locuișete în Darabani. Arareori urmași ai evreilor dărăbăneni de altădată vin la Darabani în excursii de rememorare a trecutului Și corespondența cu dărăbănenii, autorități și persoane private, este tot mai firavă.

În ultimii ani, din 1992 până în 2001, Shlomo David, un scriitor evreu de loc din Dorohoi, dar cu rude la Darabani, a publicat 6 volume ale seriei „Generații de iudaism și sionism în județul Dorohoi”, care vorbește pe larg și despre istoria iudaismului dărăbănean.

1,225 Comments

  1. criminal

    I highly advise to avoid this platform. My personal experience with it has been only disappointment as well as doubts about deceptive behavior. Be extremely cautious, or better yet, find a more reputable service for your needs.

    Reply
  2. lose money

    I strongly recommend steer clear of this site. My personal experience with it was nothing but frustration and concerns regarding scamming practices. Exercise extreme caution, or alternatively, look for a trustworthy platform to fulfill your requirements.

    Reply
  3. Larrywaype

    PBN sites
    We shall generate a system of PBN sites!

    Benefits of our privately-owned blog network:

    We carry out everything SO THAT Google does not grasp that this is A privately-owned blog network!!!

    1- We obtain web domains from distinct registrars

    2- The primary site is hosted on a virtual private server (VPS is fast hosting)

    3- Other sites are on various hostings

    4- We allocate a individual Google account to each site with confirmation in Search Console.

    5- We make websites on WP, we don’t utilize plugins with assistance from which Trojans penetrate and through which pages on your websites are generated.

    6- We don’t repeat templates and utilise only exclusive text and pictures

    We don’t work with website design; the client, if desired, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  4. Larrywaype

    PBN sites
    We’ll establish a network of private blog network sites!

    Benefits of our self-owned blog network:

    We carry out everything SO THAT Google doesn’t comprehend that this A private blog network!!!

    1- We acquire web domains from various registrars

    2- The leading site is hosted on a VPS server (Virtual Private Server is high-speed hosting)

    3- The remaining sites are on separate hostings

    4- We attribute a individual Google account to each site with confirmation in Google Search Console.

    5- We make websites on WordPress, we don’t utilize plugins with assistance from which Trojans penetrate and through which pages on your websites are generated.

    6- We refrain from reiterate templates and utilize only unique text and pictures

    We never work with website design; the client, if wanted, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  5. Larrywaype

    PBN sites
    We’ll build a network of private blog network sites!

    Pros of our PBN network:

    We perform everything SO THAT GOOGLE does not grasp that THIS IS A PBN network!!!

    1- We buy web domains from distinct registrars

    2- The principal site is hosted on a VPS hosting (Virtual Private Server is rapid hosting)

    3- Additional sites are on distinct hostings

    4- We assign a unique Google ID to each site with verification in Google Search Console.

    5- We create websites on WP, we don’t utilise plugins with aided by which malware penetrate and through which pages on your websites are established.

    6- We never repeat templates and utilise only exclusive text and pictures

    We do not work with website design; the client, if wished, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  6. lose money

    I urge you stay away from this platform. My personal experience with it has been only dismay and suspicion of fraudulent activities. Proceed with extreme caution, or better yet, seek out a more reputable service for your needs.

    Reply
  7. criminal

    I strongly recommend to avoid this site. The experience I had with it was only disappointment along with suspicion of fraudulent activities. Be extremely cautious, or alternatively, seek out an honest service to fulfill your requirements.

    Reply
  8. criminal

    I strongly recommend stay away from this site. My personal experience with it was nothing but disappointment as well as doubts about fraudulent activities. Exercise extreme caution, or alternatively, seek out a more reputable site to meet your needs.

    Reply
  9. criminal

    I highly advise stay away from this site. The experience I had with it has been purely disappointment as well as concerns regarding deceptive behavior. Be extremely cautious, or even better, find a more reputable platform for your needs.

    Reply
  10. criminal

    I urge you to avoid this site. The experience I had with it was nothing but frustration as well as doubts about scamming practices. Proceed with extreme caution, or alternatively, seek out an honest platform for your needs.

    Reply
  11. lose money

    I highly advise to avoid this platform. My own encounter with it was nothing but dismay as well as concerns regarding fraudulent activities. Exercise extreme caution, or alternatively, find an honest platform to fulfill your requirements.

    Reply
  12. criminal

    I highly advise stay away from this site. The experience I had with it has been purely frustration along with concerns regarding deceptive behavior. Exercise extreme caution, or better yet, find an honest service to fulfill your requirements.

    Reply
  13. scam

    I strongly recommend steer clear of this site. My own encounter with it has been only dismay along with doubts about deceptive behavior. Be extremely cautious, or alternatively, look for a trustworthy site to meet your needs.

    Reply
  14. scam

    I highly advise steer clear of this platform. The experience I had with it has been nothing but frustration along with suspicion of fraudulent activities. Exercise extreme caution, or even better, seek out a trustworthy platform for your needs.

    Reply
  15. scam

    I urge you steer clear of this platform. My personal experience with it has been purely frustration and suspicion of scamming practices. Proceed with extreme caution, or alternatively, find a more reputable service to meet your needs.

    Reply
  16. lose money

    I urge you to avoid this site. My personal experience with it has been nothing but frustration along with suspicion of scamming practices. Be extremely cautious, or alternatively, look for a trustworthy platform to fulfill your requirements.

    Reply
  17. criminal

    I strongly recommend stay away from this platform. The experience I had with it was only dismay and doubts about fraudulent activities. Be extremely cautious, or better yet, seek out a more reputable site for your needs.

    Reply
  18. criminal

    I strongly recommend steer clear of this site. My personal experience with it was only dismay as well as suspicion of scamming practices. Be extremely cautious, or alternatively, seek out a trustworthy service to meet your needs.

    Reply
  19. lose money

    I highly advise to avoid this platform. My own encounter with it has been only disappointment and concerns regarding scamming practices. Exercise extreme caution, or better yet, look for a more reputable site to fulfill your requirements.

    Reply
  20. lose money

    I urge you to avoid this site. My personal experience with it has been nothing but dismay and suspicion of scamming practices. Exercise extreme caution, or alternatively, find a trustworthy site for your needs.

    Reply
  21. criminal

    I strongly recommend to avoid this site. My own encounter with it was nothing but dismay and concerns regarding fraudulent activities. Exercise extreme caution, or alternatively, seek out a more reputable platform to meet your needs.

    Reply
  22. scam

    I urge you to avoid this platform. My own encounter with it was only disappointment as well as suspicion of fraudulent activities. Proceed with extreme caution, or better yet, seek out an honest site to fulfill your requirements.

    Reply
  23. criminal

    I urge you to avoid this site. My personal experience with it has been only dismay along with suspicion of scamming practices. Proceed with extreme caution, or alternatively, look for a more reputable site to fulfill your requirements.

    Reply

So, what do you think ?